Mai tineti minte biserica aia mica-mica-mica din downtown, aia de zici ca e cabana in mijlocul unei paduri de zgarie-nori? (asta e). Ei bine, nu ne-am mai dus acolo... am cautat ceva mai aproape si am dat de alta, mai mare, care se numeste Sf. Pius al Xlea.
View Larger Map
La prima noastra liturghie acolo s-a celebrat chiar si un botez al unui baietel pe nume Ben. (am plecat de la un botez, am ajuns la altul ;) )
Canadienii sunt destul de simpli si incepem, incet-incet, sa invatam ca ei nu pun pret pe haine, ci, asa cum ne-au spus mai multi prieteni, pe confort. Familia si nasii lui Ben erau imbracati casul spre elegant, iar lumanarea de botez era una simpla, mica, alba, fara flori sau alte podoabe. Ne-a placut foarte mult faptul ca diaconul ( Stephen, dupa cum am aflat ulterior) i-a turnat apa pe cap cu o scoica.
La sfarsitul liturghiei, Stephen l-a luat in brate pe Ben si l-a dus in fata altarului (ceremonia propriu-zisa s-a desfasurat in partea stranga a bisericii, acolo unde era vasul de botez) ca sa ni-l arate. Bineinteles ca Ben ne-a zambit, asa stirb si mic, iar noi am aplaudat si i-am urat bun venit, fiecare in limba lui.
Dupa liturghie am fost abordati de un cuplu care statuse pana atunci chiar in spatele nostru, pe nume Marilyn si Clint.
Ne-au intampinat cu un zambitor "Welcome to Canada!" si ne-au invitat sa mergem cu ei intr-o cladire de langa biserica, unde se strangeau toti la o ceasca de ceai/cafea si la o prajitura (cumparate sau facute in casa, pregatite, aranjate si servite cu multe zambete si cuvinte frumoase de catre voluntari, din randul celor care participasera la litrughie. Am aflat mai apoi ca fiecare, daca doreste, se ofera voluntar sa se ocupe intr-o duminica de aceasta reuniune).
Din vorba in vorba am aflat cate ceva despre Marilyn si Clint, iar ei despre noi, in timp ce David facea ture (in fuga) prin jurul mesei noastre (asta pana sa ia la cunostinta ca se da mancare si bautura, ca apoi s-a asezat pe scaun, cumintel, asteptandu-si paharul de ceai si prajitura facuta in casa (de ciocolata si dovleac - o nebunie!!) ).
Si ca sa fie totul si mai frumos, Marilyn si Clint ne-au facut cunostinta cu Stephen (diaconul), iar apoi ne-au dus cu masina acasa la Dana si Adi, gazdele noastre. Evident ca la sfarsit am facut schimb de telefoane si adrese (temporare pentru unii) si ne-am despartit, iar cu alte zambete!!
Duminica urmatoare (5 sept.) trebuia sa ne intalnim pe la ora 12.30 cu Carmen, Perry si Luke ca sa ne duca la IKEA pentru mobila si alte ustensile pentru bucatareala. Nu cred ca am mai vorbit pana acum de ei trei, dar o voi face acum. Carmen este romanca, plecate de "acasa" de muulti ani, pe cand Perry este candian 100%. Rezultatul: Luke! Impreuna sunt o familie foarte draguta, care ne-a ajutat mult de tot si care ne mai trage cate o "palma morala" ca sa ne aduca din planurile romane in cele canadiene. :)
Luke in spatele caseiCa sa impacam si capra si varza, am decis sa mergem la aceeasi biserica (Sf. Pius al Xlea), si chiar si la aceeasi ora. Singura problema e ca am inceput cu stangul... Am ajunsc cu 2 minute intarziere in statia de autobuz si, evident, ca l-am ratat. Prin urmare, am stat aproximativ 30 minute in statie, in ploaie, pana a venit urmatorul, timp suficient ca sa observam ca telefonul lui Radu decedase. Bineinteles ca asta nu ar fi fost o problema, daca nu aveam nevoie de numarul lui Carmen ca sa o sunam cand plecam de la biserica, pentru a stabili mai exact locul si ora intalnirii.
In cele din urma am ajuns si la biserica, plouati, alergati, suparati si obositi!
Din dorinta de a face cat mai putin deranj, am urcat la balcon, acolo unde vazusem ca merg in general familiile cu copii. Baietii s-au asezat pe o bancuta alaturi de o doamna, astfel incat David sa vada cat mai bine, iar eu am fost nevoita sa ma asez pe o alta, cu tot cu hane ude si ghiozdan. Si pentru ca peste tot dai de canadieni politicosi, doamna de langa baieti s-a ridicat si mi-a oferit locul ei si mi-a carat hainele si le-a pus pe spatarul bancutei! :))
Odata cu incheierea liturghiei, am fost abordati, din nou, dar de data asta de o alta doamna, Linda, care stia ca in parohie venisera o familie de romani ( o_O astia stiu deja de noi?!?!). Ne-a pus o groaza de intrebari si la sfarsit ne-a zis ca se gandeste cum sa ne ajute, dar ca pana atunci ne trece pe o lista ca sa se roage cu toti din parohie pentru noi, in fiecare marti cand este ora de rugaciune in biserica (chiar ne-a impresionat, zau!).
Printre altele, i-am mentionat si de problema noastra cu telefonul, rugand-o sa ne ajute cu un acces la internet, pentru ca aveam nr. lui Camen pe contul meu de email. La indrumarea ei, am dat o fuga pana la secretara parohiei, dar saraca tocmai ce daduse cheia de la secretariat la cineva si acel cineva plecase deja acasa... ghinion, ce sa-i faci!
Noroc cu Marilyn si Clint care ne-au vazut agitati prin biserica si, de cum au aflat problema, au inceput sa intrebe in stanga si in dreapta prin biserica daca are cineva acces la internet pe telefonul mobil!! :)) Din publicul larg a sarit cineva in ajutor si ne-a oferit telefonul, asa ca ziua a fost salvata si sarbatorita cu prajiturele si ceai in obisnuitul loc de intalnire de langa biserica!
Traiasca politetea canadiana!
Am zis!
Claudia
In cele din urma am ajuns si la biserica, plouati, alergati, suparati si obositi!
Din dorinta de a face cat mai putin deranj, am urcat la balcon, acolo unde vazusem ca merg in general familiile cu copii. Baietii s-au asezat pe o bancuta alaturi de o doamna, astfel incat David sa vada cat mai bine, iar eu am fost nevoita sa ma asez pe o alta, cu tot cu hane ude si ghiozdan. Si pentru ca peste tot dai de canadieni politicosi, doamna de langa baieti s-a ridicat si mi-a oferit locul ei si mi-a carat hainele si le-a pus pe spatarul bancutei! :))
Odata cu incheierea liturghiei, am fost abordati, din nou, dar de data asta de o alta doamna, Linda, care stia ca in parohie venisera o familie de romani ( o_O astia stiu deja de noi?!?!). Ne-a pus o groaza de intrebari si la sfarsit ne-a zis ca se gandeste cum sa ne ajute, dar ca pana atunci ne trece pe o lista ca sa se roage cu toti din parohie pentru noi, in fiecare marti cand este ora de rugaciune in biserica (chiar ne-a impresionat, zau!).
Printre altele, i-am mentionat si de problema noastra cu telefonul, rugand-o sa ne ajute cu un acces la internet, pentru ca aveam nr. lui Camen pe contul meu de email. La indrumarea ei, am dat o fuga pana la secretara parohiei, dar saraca tocmai ce daduse cheia de la secretariat la cineva si acel cineva plecase deja acasa... ghinion, ce sa-i faci!
Noroc cu Marilyn si Clint care ne-au vazut agitati prin biserica si, de cum au aflat problema, au inceput sa intrebe in stanga si in dreapta prin biserica daca are cineva acces la internet pe telefonul mobil!! :)) Din publicul larg a sarit cineva in ajutor si ne-a oferit telefonul, asa ca ziua a fost salvata si sarbatorita cu prajiturele si ceai in obisnuitul loc de intalnire de langa biserica!
Traiasca politetea canadiana!
Am zis!
Claudia
Normal ca se poate pentru oameni frumosi si zambitori ca voi!
ReplyDelete@DoarEu - multumim :)
ReplyDeletepup!