Politete canadiana

Nu stiu cati dintre voi ati auzit ca cei din Canada sunt foarte politicosi, asa ca am pregatit cateva exemple pe care, culmea, le-am trait "pe viu".

Pe scurt:

Odata eram in SuperStore si ma uitam cu David la niste fructe. Nu mi-am dat seama, dar caruciorul meu bloca accesul catre un alt raion, iar eu si David ne "sfatuiam" ce si cate fructe sa luam. A durat ceva pana sa lamurim problema, iar in tot acest timp o tanara a stat langa noi pur si simplu. Evident ca am observat-o cu coada ochiului inca de la inceput si in treacat m-am intrebat de ce sta atata langa noi, dar, ca orice roman egocentric, nu m-am sinchisit sa vad daca eu sunt problema ei.
In cele din urma, eu si David am "colectat" fructele de pe tejghea si mi-am miscat carutul ca sa trecem la legume (culmea! astia au si leustean si marar, patrunjel, busuioc poaspat, ceai de galbenele... mai vreti?). In acel moment, tanara a intrat pe culoarul unde eu blocamem accesul pana atunci, fara sa imi adreseze nici un cuvant, privire, pufaitura urata etc! Si, credeti-ma, am stat macar 3 minute cu David acolo...
Am simtit ca pur si simplu intru in pamant in clipa aia! Am spus un "sorry" cu juma de gura, iar ea s-a intors si mi-a spus zambind "that's ok!"

Duminica asta am fost la biserica (romano-catolica). De fapt, Radu era cel care stia drumul asa ca el ne-a dus! Si alergam noi prin downtown cu sufletul la gura, cu ochii pe ceas si cu mintea care spunea "Am pierdut deja jumatate din slujba, asa ca de ce ne mai ducem?!?! (asta e alta poveste: cum nu avem masina, folosim transportul in comun. Si s-a dovedit ca duminica nu e bine daca pleci cu o ora inainte de acasa ca sa ajungi in downtown... desi in timpul saptamanii facem cam atat! Poate daca plecam cu 2 ore inainte era mai bine... oh, well!).
Deodata, Radu spune "Am ajuns!"
Eu ma uit ca vitelul la zgarie-nori si intreb: "Unde?"
El:"La biserica"
Eu:"Aaa... si unde e?"
El (dand semne de enervare, pentru ca deja era iritat ca intarziasem atata si ca trebuia sa il care pe David in brate):"Cum unde?! Nu vezi ca e acolo in fata??"
Eu (tot nu o vedeam, dar incercam sa para ca da): "Aaa..."
El (cu un pic de entuziasm, incercand sa depaseasca nervii si durerea de brate):"Vezi ce simpatica e? Asa micuta si ca o cabanuta..."
In acel moment mi-am lasat ochii in jos si TA-DAM! Am vazut-o! Era o "chestie" mica, inconjurata de mai multe "chestii" foarte, foarte mari, cu acoperis "lung pana in pamant" (dintr-o alta "chestie" de spuneai ca e stuf (dar nu e)). Ce mai: cabana in toata regula!
Toate bune si frumoase: lume multa (chinezi in special, DAR am vazut si un native american!!! yay!), cantece o gramada, ritual un pic diferit, preot mic, slab si cu ochelari (si chinez) si finalul grandios cand ne-am facut un pic de ras (desi Radu sustine ca de... nu stiam, domne'!)!
De ce? Pai cand a urmat Sf. Impartasanie si toata lumea trebuia sa mearga sa ia, ne-am dus si noi ca romanii, adica fara sa ne uitam putin in jur!
In ce sens? Pai, preotul a iesit din altar si s-a asezat pe centru, asteptand cumintel sa imparta. Oamenii din primul rand au iesit linistiti, si-au luat impartasania si s-au dus la fel de linistiti la loc. In acest timp, au iesit cei din al doilea rand (tot linistiti) si s-au impartasit, s-au dus la loc, apoi a urmat randul nr. 3, moment in care ne-am dus si noi (am mentionat ca noi stateam pe centru, tocmai in spate?). Cand am ajuns la coada ni s-a parut putin ciudat ca nu ne urmeaza nimeni (asa cum e in Romania, Italia sau alta biserica romano-catolica la care am mai fost) dar am trecut peste si am continuat drumul linistiti catre altar. Dupa ce ne-am facut treaba, am mers la loc si ne-am uitat cu stupoare ca lumea mergea pe rand sa se impartaseasca, nu ca la noi care, cum apuca... frumos, nu?.... Ne-am simtit "minunat" in acea clipa. Mie una imi venea sa intru in pamant (din nou), dar Radu s-a scuzat singur (de, e coleric, ce sa fac si el?) si a zis nu aveam de unde sa stim... :))

In drum spre casa(dupa biserica), eram in tren si un domn l-a intrebat pe Radu in ce limba vorbeam eu si David. I-a raspus, bineinteles, si incet, incet am inceput o frumoasa conversatie toti 3 (eu ii mai traduceam lui David din cand in cand, ca era tare curios). Am aflat o multime de chestii despre el si, ca alti canadieni care au mai intrat in vorba cu noi (aprox vreo 4) ne-a intampinat in primul si primul rand cu "welcome to canada!". Ne-a urat de bine si ne-a zis ca sigur ne vom descurca de minune pentru ca stim engleza foarte bine si suntem deschisi la minte. A fost o experienta tare draguta si pot sa spun ca eu, una, incep sa ma obisnuiesc sa fiu "acostata" in felul asta prin autobuz/tren/parc/superstore.

Oamenii zambesc, sunt deschisi, te saluta si iti ureaza numai de bine. Unii iti mai dau si telefonul, asa cum a facut o doamna mai in varsta intr-un magazin gen Bricostore. M-a auzit vorbind cu David si a venit si m-a intrebat de unde sunt (tot David, vedeti? :) ). Am afltat ca bunicul ei fusese roman si mai stia si ea un pic de romaneste. Face masaj, reflexoterapie si alte de-astea. Va intereseaza? Am nr. ei de tel :))

As mai avea ceva exemple de politete si toate s-au intamplat doar intr-o saptamana si 2 zile de cand suntem in Canada. Dar va las acum, caci Mos Ene mi-a dat intalnire si nu vreau sa intarzii. La noi in Canada e nasol rau daca nu esti punctual. Radu stie! :))

Pupici!

Claudia