Tuesday, 14 October 2014

Camera lui Lucas

Cam pe la mijlocul sarcinii, m-am decis sa pictez si camera membrului #4, caci nu se putea ca el sa aiba o camera simpla, cand David are o asa minune spatiala pe peretii lui :)

A fost un pic mai greu cu alesul temei, pentru ca aveam prea multe optiuni, dar pana la urma David a fost cel care a decis sa aducem lumea lui Dr. Seuss in camera lui Lucas. Si ne-am pus pe treaba...
























Tuesday, 11 June 2013

Din padure, hop in stele!

David e un visator pragmatic. Da. E visator ca mami si pragmatic ca tati. Ii place sa deseneze dragoni si sa citeasca povesti cu cavaleri si zane, dar peste un minut inventeaza o tiroliana pentru omuletii de jucarie, facuta din ate, elastice, scobitori si te miri ce... 

Cand l-am intrebat daca ma lasa sa ii pictez camera, a stiut exact ce vrea: planetele, nava spatiala, un copac cu animalute si un castel cu cavaleri. Suna greu de facut? Nicidecum, avand in vedere ca intotdeauna mi-am dorit sa am un perete cu care sa imi fac de cap. Daca nu ma credeti, intrebati-o pe mama! Cand aveam vreo 5 ani, stateam in baie si coloram rosturile dintre placile de faianta.... Am incercat sa desenez si pe spatele usii din baie, dar dupa cinci linii, o scofalceala buna cand am fost "descoperita" si multe minute petrecute de mama frecand rosturile si usa,  m-am dat batuta.... :)

Revenind la anul de gratie 2012, iata cum arata camera lui David cand am cumparat casa. Va rog sa observati mai ales mocheta roz! 




De indata ce am intrat in posesia casei, am inceput renovarile. Prima pe lista disparitiilor a fost mocheta. Urmatorul a fost acoperisul. Dar despre asta vom scrie intr-un post viitor!

Cum toate lucrurile bune incep cu o schema, m-am asezat frumusel cu David si am facut un brainstorming. Iata si "schema" noastra. Intre timp mi-am dat seama ca ar fi putin cam complicat sa fac un castel, din cauza arhitecturii, asa ca l-am convins sa facem oraselul Strumfilor. 


Primul lucru pe care l-am pictat a fost baza - cerul.

Dupa ce am terminat planetele, am facut oraselul strumfilor. David m-a ajutat si a desenat strumfii asa cum a vrut, iar eu i-am colorat cu acrilice. Nu l-am lasat sa ii vada decat la sfarsit de tot. Cred ca i-au placut... ;)



I-am terminat camera in Saptamana Mare. Am vrut sa ii facem o surpriza si sa il mutam inainte de Paste, asa ca l-am scos din casa la o mica plimbare, in timp ce Radu a curatat toate dovezile dezmatului meu artistic, a mutat patul, jucariile si hainele.Cand ne-am intors acasa, ia hainele de unde nu-s! Iata-l si pe piticul nostru cautandu-si haine in noua lui camera :)



Dormitorul nostru are vederea direct in camera lui David. O vedere plina de verdeata si ciuperci locuite de omuleti mici si albastri :)



La cerinta lui David, copacelul are pasari si o veverita. Radu a cerut o omida scamoasa.


Strumfii s-au adunat la sfat cu Tata Strumf. Altii stau pe la balcoane sau se plimba prin padure. Viata de strumf... Mai un cantecel, mai o placinta...

 

Dar gata cu strumfii! E timpul sa decolam! Urmatoare oprire: Neptun!

  

Si pentru ca nu se putea sa pictez singura, David m-am ajutat si a pictat el Uranus (planeta verde-galbui de langa Saturn) si nava spatiala. La sfarsit si-a scris numele cu creionul si m-a rugat sa i-l pictez cu galben.


 

Piesa de rezistenta: Soarele! Un ghemotoc de culoare, cocotat in coltul camerei. La facerea lui au participat voios cel putin 6 culori... :)


Totu-i bine si frumos. David s-a instalat in camera lui, si-a luat catelul (a se vedea namila de pufosenie de langa pat) s-a spalat pe dinti, si e gata de culcare. Dar oare de ce stinge mami lumina si chicoteste pe-ascuns?! Radu protesteaza cu cartea de povesti in mana ("de ce-i sting lumina, ca el cum mai vede?!"), cand colo... surpriza! Stele prind viata, Saturn straluceste jucaus si se ia la-ntrecere cu Luna, iar roiurile de stele fac din noapte zi. Asta se intampla cand mami descopera vopsea fosforescenta si tati o lasa sa isi faca de cap in camera lui David!


Si au traiti printre stele pana la adanci tinereti.

Claudia

Thursday, 6 June 2013

Politetea-n sus si-n jos…





In postul de astazi am sa va spun cateva lucruri despre politetea canadiana. Subiectul mi-a fost inspirat de o cartulie pe care am recitit-o cu mare drag: Ghidul Xenofobului – Canadienii.

Este o carte in format de buzunar care face parte dintr-o serie de ghiduri ale xenofobului despre englezi, americani, germani si multi altii, si care prezinta calitatile si defectele diverselor popoare intr-un mod onest si plin de umor. Cartea a fost scrisa de Vaughn Roste, nascut in Alberta, si a aparut la editura Nemira.

Pentru ca aceasta carte prezinta foarte bine (asa cum am descoperit aici) multe aspecte ale vietii in Canada, am sa dau si cateva citate care mi se par foarte elocvente.

“Canadienii sunt atat de politicosi si corecti, incat se spune ca un hot din partea de sud a Columbiei Britanice a intrat intr-un magazin si, dupa ce a asteptat rabdator la rand, l-a informat politicos pe vanzator ca si-a uitat arma acasa, dar se va intoarce in jumatate de ora, ca sa-l jefuiasca. Politia, sosita la vreme pentru a-l aresta, a declarat ca omul nu numai ca si-a respectat promisiunea, dar a fost si punctual.”

In primele saptamani in Calgary am vazut ceva ce mi s-a parut cu totul deosebit fata de ce eram obisnuit sa vad. Eram intr-un autobuz si ne apropiam de o statie. Soferul a observat un cuplu in varsta grabindu-se spre statie, atat cat le permitea varsta. Atunci a oprit in dreptul lor (cu vreo 20 de metri inainte de statie) si i-a lasat sa urce. Si nu numai ca i-a lasat sa urce, dar a si asteptat pana s-au asezat pe scaune inainte sa porneasca. Si inca ceva interesant, toata lumea din autobuz a asteptat fara macar sa arunce o privire de «Hai miscati-va mai repede!».

Tot pe la inceputuri, sotia mea, Claudia, era la cumparaturi cu David intr-un supermarket si s-au oprit sa se uite la niste produse de pe un raft, fara sa-si dea seama ca au blocat aleea si o doamna cu un carut astepta in spatele lor. Dupa un minut-doua au plecat mai departe si doar atunci si-au dat seama ca doamna aceea i-a asteptat fara sa spuna nimic pana cand au terminat ce aveau de facut. Ba chiar le-a si zambit J

Iata inca un citat care ma face sa zambesc amintindu-mi cat de ciudat mi s-a parut cand l-am citit prima oara (fiind in Romania la vremea aceea).

“Canadianul se grabeste sa-si ceara scuze chiar si atunci cand dai peste el pe strada, din greseala. Ambii vorbitori isi multumesc reciproc la incheierea unei convorbiri telefonice. Daca apari la usa cuiva fara nici o instiintare si-i dai de lucru pentru vreo patru saptamani, respectivul iti va multumi pentru ca ai trecut pe la el. Functionarii de la banca iti vor multumi fiindca apelezi la serviciile lor. Soferii ii multumesc in mod automat agentului de politie care le da o amenda. In orasele mai mici pietonii trebuie sa aiba grija sa nu cumva sa lase impresia ca vor sa traverseze (chiar daca sunt la colt de strada ori intr-o intersectie), deoarece masinile vor opri si ii vor astepta sa treaca”.

Partea cu traversatul este valabila (in zonele rezidentiale) chiar daca nu e colt de strada sau intersectie.

Sunt totusi si cateva lucruri surprinzatoare intr-un mod mai putin placut cand vine vorba de politete. Primul ar fi ca lumea nu pune mana la gura cand casca. Altul ar fi practica nord americana de a folosi prenumele persoanei cu care vorbesti si nu numele de familie, sa nu mai vorbim de formula de politete «domnule/doamna». Asta este cateodata de inteles, dat fiind faptul ca foarte multe persoane au un nume de familie foarte usor de stalcit. Multi asiatici isi schimba pur si simplu prenumele din acest motiv (neoficial). Asa se face ca intalnesti chinezi cum ar fi Mark, John, Julie si asa mai departe.

Un ultim aspect pe care vreau sa-l mentionez deriva din egalitatea dintre sexe care caracterizeaza cultura canadiana. Eu, obisnuit fiind din Romania sa ofer locul in autobuz sau tren, am fost oarecum intrigat de refuzul doamnelor de a-l primi. Practic ele se considera atat de egale cu barbatii incat nu li se pare corect sa fie tratate preferential. Nici nu stiu daca e politete sau lipsa de politete, dar practica este sa iti gasesti un loc daca vrei sa stai jos si sa nu iti bati prea mult capul cu cui a-i putea sa i-l oferi. Bineinteles ca sunt si cateva cazuri in care oferirea locului tau in autobuz sau tren este binevenita. In general cand sunt implicate carucioare si copii mici.

Ca sa inchei intr-o nota vesela, iata un ultim citat, la care am ras cu lacrimi cand l-am citit, imaginandu-mi respectiva intamplare.

“La un moment dat, pe strazile din Los Angeles a fost gasita o femeie amnezica, ce ratacea fara tinta. Cum nu stia cine e, politia s-a bazat pe un singur indiciu: femeia era politicoasa. Atat de politicoasa, incat si-au spus ca trebuie sa fie din Canada. Si cand semnalmentele ei au fost difuzate in tara vecina, s-a dovedit ca femeia era, intr-adevar, canadiana. Politetea este atat de adanc inradacinata in firea lor, incat canadienii isi amintesc sa fie politicosi chiar si cand uita cine sunt.”

Toate bune!
Radu

Monday, 3 June 2013

Stii ca l-ai crescut bine...

  ...cand te trezesti cu greu la ora 8:05am si descoperi cu stupoare ca David ti-a inchis usa de la camera ca sa nu te deranjeze. Cu ochii lipiti de somn, te induri sa faci cei 3 pasi spre camera lui (caci esti ingrijorata, daca a patit ceva copilu'?!), dar il gasesti jucandu-se frumos cu ceva (orice, ca sa fim sinceri) de construit/inventat. Te duci apoi in baie si iti incepi rutina de dimineata... Pe la 8:20am faci inca o descoperire formidabila - David si-a facut patul, s-a spalat SI imbracat si iti tipa in drum spre bucatarie: "Mami, ma gasesti jos!". Toate astea cu doar un singur indemn: "Grabeste-te, ca timpul nu sta pe loc!"


Dupa 10 minute, cobori scarile in urma lui si ramai masca imediat ce intri in bucatarie... David isi toarna singur kefirul in termos si te roaga frumos sa ii dai o pungulita ca sa isi puna cereale pentru la pranz la scoala. Te introci buimaca spre aragaz, caci iti miroase imbietor si nu te poti abtine (desi undeva in subconstient o voce mica tipa: "da' cum sa miroasa, ca nu am facut inca nimic de mancare?!")... si constati cu stupoare ca ochiurile sfaraie in tigaie! Copilu' si-a pregatit singur micul dejun, jumate din mancarea pentru scoala si s-a pregatit pentru scoala cu un singur (repet, un singur!) indemn. E clar, maine cred ca pot sa nici nu ma mai scol. Ce rost are, cand copilu' e deja autonom?!
 
Mamica de baiat mare,

Claudia




Thursday, 30 May 2013

Alegeri…


Nu despre alegeri electorale vreau să scriu astăzi, cu toate că merită şi o să fie un subiect dezbătut într-un material viitor, ci despre alegerile pe care le facem zi de zi, personal sau împreună cu familia, prietenii sau grupul din care facem parte.
 
Când am ajuns în Calgary acum aproape 3 ani, ne-am simţit copleşiţi de toate lucrurile noi care ni se întâmplau, pe care le vedeam sau le auzeam, pe care trebuia să le facem sau să le învăţăm.

După o perioadă, când ne-am mai obişnuit puţin cu noua noastră viaţă, am aflat despre tot felul de lucruri şi activităţi pe care le fac oamenii de aici. Si nu sunt puţine. Sunt chiar foarte multe. De la magazinele de unde îşi cumpără alimente până la locurile unde îşi petrec vacanţa. De la tipul de grătar/barbeque din curte până la activităţile extra-şcolare ale copiilor.

Toate sunt atât de variate şi atât de diverse încât parcă îţi vine să te încui în casă şi să nu vrei să mai faci niciodata nimic. Când începi să simti asta, e vremea să treci la acţiune: ALEGE!

Cred că trebuie plecat de la premiza că nu ai cum să faci toate lucrurile şi activităţile care POT fi făcute. Dispui de un timp limitat, un buget limitat şi ai anumite valori şi priorităţi în viaţă de care trebuie să ţii seama. Este foarte tentant să încerci cât mai multe, să vezi cât mai multe, să te înscrii într-o sumedenie de cluburi sau grupuri, dar descoperi destul de repede că nu mai ai timp de calitate cu familia, prietenii şi nici chiar cu tine însuţi.

Asta este ce am simţit noi şi ce simte probabil multă lume, considerând schimbarea pe care am făcut-o, am simţit-o parcă mult mai acut.

Aşadar am trecut la acţiune. Am început să alegem. Am ales mai întâi să fim pozitivi şi optimişti, şi bine am făcut, pentru că ne-a ajutat şi ne ajută foarte mult în continuare. Am ales apoi să dăm atenţie mai curând lucrurilor şi întâmplărilor bune decât celor mai puţin bune. Am ales să ne petrecem foarte puţin timp la televizor şi să folosim timpul pentru alte activităţi.

Am ales să alegem puţin altfel, personalizat nevoilor, gusturilor şi dorinţelor noastre, nu ale celor din jur sau conform cu “trendul” sau cu ce e la moda.
  • aşa am ales să ne cumpărăm o maşină coreeană, chiar dacă una japoneză sau americană ar fi fost o alegere mai ”populară” 
  • aşa am ales să-l dăm pe David la grădiniţă imediat ce am găsit chirie, chiar dacă să stea acasă cum mami ar fi fost mai ”la modă” 
  •  aşa am ales să-mi găsesc un job în Project Management, chiar dacă toţi îmi spuneau să mă fac contabil 
  •  aşa a ales Claudia fotografia, chiar dacă toţi ziceau să-şi găsească o slujbă într-un birou la o companie 
  •  aşa am ales să vorbim corect româneşte acasă cu David (şi nu rom-gleză cum se mai întamplă), chiar dacă este câteodată o bătălie frustrantă între un copil care începe să gândească în engleză din ce în ce mai mult şi nişte părinţi care, evident, n-o vor face prea bine niciodată
Nu spun că alegerile pe care le facem sunt tot timpul bune sau corecte, dar le facem, le analizăm şi le ajustăm. Provocarea este să faci câteva alegeri, să nu-ţi pese de ”părerişti” şi să mergi înainte pe drumul pe care tu l-ai ales. Indrăzneşte să faci alegeri chiar şi greşite, să înveţi din ele şi să continui!

Tu ce alegi?