David si terapia cu catei

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la dulaii de pe strazile ticsite de masini ale Bucurestiului, cu blana jupuita de luptele de cu o seara inainte si cu coltii scosi ca merele pe tarabele tingancilor din piata, ma infior si ma cutremur mai ceva ca in mijlocul lui Gerar.

Mi-aduc aminte si acum cu "mare drag" de maraielile si schelalaielile de la miezul noptii din spatele blocului , de scrasnetul din dinti si de latratul pe care il mai intalneai cateodata in parc, acolo, chiar la locul de joaca cu copii. O minunatie, nu altceva!

Ajungand si in planuri ne-mioritice, descoperim cu mirare/incantare ca aici nu exista conceptul de "caine al strazii". Fiecare are stapan, e vaccinat si paravaccinat, si are placuta si serie si tot tacamul. Aa! Si nelipsitii saculeti pentru kk, nu de alta, dar daca te prinde ca lasi in urma "productia" potaii, iti da o amenda asa de mare ca a doua oara nu vrei sa mai "uiti". Oricum, fie vorba intre noi, am vazut ffffffff putini "putitori", asa de putini incat, atunci cand mergem in parc, ne descaltam si alergam prin iarba doar in sosete.

Canadienii sunt mari fani de "pets" si cei mai multi opteaza pentru caini (ca de, vorba aia: cainele e cel mai bun prieten al omului). Mananca cu ei, dorm cu ei, se joaca cu ei, imbatranesc odata cu ei si mai ales investesc o groaza de bani in ei! Nu au voie sa ii bata si vai de ei daca se intampla ca patrupedul sa moara din neglijenta lor...

Pana de curand, mie si lui David ne era frica (a se citi "groaza" in cazul meu) de catei, indiferent de talie, rasa, sex sau numar de dinti in gura. Daca avea 4 picioare, latra si venea spre noi ne agatam cu putere de Radu si il impingeam pe el in fata noastra drept "scut uman"! Putea sa fie cel mai dragut si mototol catel, ca noua tot ne era frica!

Odata cu venirea noastra in Canada, am intrat la terapie intensiva si ne-am lecuit de aceasta frica, in proportie de 99% David si 80% eu, mltumita Sarei, "catelusa" gazdelor noastre.

Sara este foarte protectoare, iubitoare si jucausa. Mai este si o mare cersetoare cand vine vorba de mancare si face ochisori de catelus plouat, incat nu ai cum sa nu o ierti daca greseste. S-a atasat foarte mult de David si se plimba peste tot dupa el.

Acum vreo 2 seri am fost cu David, Dana (gazda noastra) si Sara intr-un spatiu verde maaare chiar la cateva case de noi (camp mai pe romaneste). Ne-am intalnit cu inca doi catei, cu are Sara a incercat sa se joace, dar acestia erau foarte "seriosi" asa ca nu a avut sorti de izbanda.

La un moment dat, unul dintre cateii straini s-a apropiat de noi ca sa ne miroasa. Saracu', nici nu a apucat sa isi intinda botul, ca Sara a si sarit la gatul lui, nu care cumva sa se atinga de David al ei! :)) L-a muscat destul de bine si nu s-ar fi oprit daca nu intervenea Dana. Noroc ca respectivul catel era pasnic de felul lui si nu s-a pus la mintea ei, ca altfel cred ca se alegea cu ceva urme, prostuta! :)) Iar pe drumul de intoarcere Sara a stat numai cu ochii pe David, iar cand l-am luat eu in brate s-a cototat pe mine ca sa il dau jos. A refuzat sa mearga inainte cu Dana si traga de lesa ca sa stea langa mine, cu ochii tinta pe David al ei. :))

Ca sa nu mai lungim vorba, faceti cunostinta cu SARA:

Radu este al doilea protejat al Sarei. Desi nu are sorti de izbanda cand vine vorba de mancare, stie ca de la el are muulta joaca!


Dragoste mare :)


Sara ii intoarce pupicul

Pe la ceilalti prieteni am mai intalnit si alti catei, la fel de simpatici si de jucausi.

Ea este Lady:

Lady ii prezinta lui David toate jucariile ei.

Politete canadiana

Nu stiu cati dintre voi ati auzit ca cei din Canada sunt foarte politicosi, asa ca am pregatit cateva exemple pe care, culmea, le-am trait "pe viu".

Pe scurt:

Odata eram in SuperStore si ma uitam cu David la niste fructe. Nu mi-am dat seama, dar caruciorul meu bloca accesul catre un alt raion, iar eu si David ne "sfatuiam" ce si cate fructe sa luam. A durat ceva pana sa lamurim problema, iar in tot acest timp o tanara a stat langa noi pur si simplu. Evident ca am observat-o cu coada ochiului inca de la inceput si in treacat m-am intrebat de ce sta atata langa noi, dar, ca orice roman egocentric, nu m-am sinchisit sa vad daca eu sunt problema ei.
In cele din urma, eu si David am "colectat" fructele de pe tejghea si mi-am miscat carutul ca sa trecem la legume (culmea! astia au si leustean si marar, patrunjel, busuioc poaspat, ceai de galbenele... mai vreti?). In acel moment, tanara a intrat pe culoarul unde eu blocamem accesul pana atunci, fara sa imi adreseze nici un cuvant, privire, pufaitura urata etc! Si, credeti-ma, am stat macar 3 minute cu David acolo...
Am simtit ca pur si simplu intru in pamant in clipa aia! Am spus un "sorry" cu juma de gura, iar ea s-a intors si mi-a spus zambind "that's ok!"

Duminica asta am fost la biserica (romano-catolica). De fapt, Radu era cel care stia drumul asa ca el ne-a dus! Si alergam noi prin downtown cu sufletul la gura, cu ochii pe ceas si cu mintea care spunea "Am pierdut deja jumatate din slujba, asa ca de ce ne mai ducem?!?! (asta e alta poveste: cum nu avem masina, folosim transportul in comun. Si s-a dovedit ca duminica nu e bine daca pleci cu o ora inainte de acasa ca sa ajungi in downtown... desi in timpul saptamanii facem cam atat! Poate daca plecam cu 2 ore inainte era mai bine... oh, well!).
Deodata, Radu spune "Am ajuns!"
Eu ma uit ca vitelul la zgarie-nori si intreb: "Unde?"
El:"La biserica"
Eu:"Aaa... si unde e?"
El (dand semne de enervare, pentru ca deja era iritat ca intarziasem atata si ca trebuia sa il care pe David in brate):"Cum unde?! Nu vezi ca e acolo in fata??"
Eu (tot nu o vedeam, dar incercam sa para ca da): "Aaa..."
El (cu un pic de entuziasm, incercand sa depaseasca nervii si durerea de brate):"Vezi ce simpatica e? Asa micuta si ca o cabanuta..."
In acel moment mi-am lasat ochii in jos si TA-DAM! Am vazut-o! Era o "chestie" mica, inconjurata de mai multe "chestii" foarte, foarte mari, cu acoperis "lung pana in pamant" (dintr-o alta "chestie" de spuneai ca e stuf (dar nu e)). Ce mai: cabana in toata regula!
Toate bune si frumoase: lume multa (chinezi in special, DAR am vazut si un native american!!! yay!), cantece o gramada, ritual un pic diferit, preot mic, slab si cu ochelari (si chinez) si finalul grandios cand ne-am facut un pic de ras (desi Radu sustine ca de... nu stiam, domne'!)!
De ce? Pai cand a urmat Sf. Impartasanie si toata lumea trebuia sa mearga sa ia, ne-am dus si noi ca romanii, adica fara sa ne uitam putin in jur!
In ce sens? Pai, preotul a iesit din altar si s-a asezat pe centru, asteptand cumintel sa imparta. Oamenii din primul rand au iesit linistiti, si-au luat impartasania si s-au dus la fel de linistiti la loc. In acest timp, au iesit cei din al doilea rand (tot linistiti) si s-au impartasit, s-au dus la loc, apoi a urmat randul nr. 3, moment in care ne-am dus si noi (am mentionat ca noi stateam pe centru, tocmai in spate?). Cand am ajuns la coada ni s-a parut putin ciudat ca nu ne urmeaza nimeni (asa cum e in Romania, Italia sau alta biserica romano-catolica la care am mai fost) dar am trecut peste si am continuat drumul linistiti catre altar. Dupa ce ne-am facut treaba, am mers la loc si ne-am uitat cu stupoare ca lumea mergea pe rand sa se impartaseasca, nu ca la noi care, cum apuca... frumos, nu?.... Ne-am simtit "minunat" in acea clipa. Mie una imi venea sa intru in pamant (din nou), dar Radu s-a scuzat singur (de, e coleric, ce sa fac si el?) si a zis nu aveam de unde sa stim... :))

In drum spre casa(dupa biserica), eram in tren si un domn l-a intrebat pe Radu in ce limba vorbeam eu si David. I-a raspus, bineinteles, si incet, incet am inceput o frumoasa conversatie toti 3 (eu ii mai traduceam lui David din cand in cand, ca era tare curios). Am aflat o multime de chestii despre el si, ca alti canadieni care au mai intrat in vorba cu noi (aprox vreo 4) ne-a intampinat in primul si primul rand cu "welcome to canada!". Ne-a urat de bine si ne-a zis ca sigur ne vom descurca de minune pentru ca stim engleza foarte bine si suntem deschisi la minte. A fost o experienta tare draguta si pot sa spun ca eu, una, incep sa ma obisnuiesc sa fiu "acostata" in felul asta prin autobuz/tren/parc/superstore.

Oamenii zambesc, sunt deschisi, te saluta si iti ureaza numai de bine. Unii iti mai dau si telefonul, asa cum a facut o doamna mai in varsta intr-un magazin gen Bricostore. M-a auzit vorbind cu David si a venit si m-a intrebat de unde sunt (tot David, vedeti? :) ). Am afltat ca bunicul ei fusese roman si mai stia si ea un pic de romaneste. Face masaj, reflexoterapie si alte de-astea. Va intereseaza? Am nr. ei de tel :))

As mai avea ceva exemple de politete si toate s-au intamplat doar intr-o saptamana si 2 zile de cand suntem in Canada. Dar va las acum, caci Mos Ene mi-a dat intalnire si nu vreau sa intarzii. La noi in Canada e nasol rau daca nu esti punctual. Radu stie! :))

Pupici!

Claudia

Before Canada - sedinta foto, part 2

A doua parte a sedintei foto pe care am facut-o cu ajutorul celor de la PhotoBubble Studio (am vorbit despre ea aici) s-a numit Asia. Initial ar fi trebuit sa fie "Japonia", dar Silviu ne-a ajutat mai mult decat doar sa aduca Dslr-ul si a adus si kimonoul si sabia lui de antrenamente care fac parte dintr-un stil de lupta chinezesc (nu ma intrebati, ca nu stiu cum se numeste!). :)

Ne-am distrat pe cinste, am murit de cald, ne-am luptat cu sabii, am mirosit flori, am admirat evantae, am suflat in baloane de sapun si iata ce a iesit:

Chinese warrior

Japonia isi da sabia Chinei in semn de pace

Japonia primeste sabia Chinei

Japan vs China

Say that again, Chinese boy!

Stop fighting and kiss me, geisha girl!

Me and my samurai sword!

Painted by me

China vs. Japan: kiss and make up!

Si ne-am intors in Japonia! Radu poarta acum kimono traditioal japonez :)

Traditional photo of a samurai family

Hmm... cand au aparut baloanele astea pe aici??

The "Hmmm" Look

Cam astea sunt... de fapt, ele sunt mai multe, dar ar insemna sa fac un post luuuung si deja este luung! ;)

Daca vreti sa vedeti pozele mai mari, dati click pe fiecare.

Pana data viitoare!
Clau

primii pasi

Iata-ne din nou pe blog!

As vrea sa va impartasesc impresii despre primii pasi (la propriu si la figurat) in Canada.
Pentru ca eu am umblat mai mult prin downtown dupa diverse documente, Claudia a stat cu David acasa (de fapt foarte mult prin parc). I-am insotit si eu de cate ori am putut.

David culegand flori pentru Claudia

David se joaca cu Alex, fiul Danei si al lui Adi, gazdele noastre

Dar hai s-o luam cu inceputul. Cand ajungi in Canada ca imigrant, ai nevoie neaparat si urgent de 3 documente: cardul de rezident permanent, numarul de asigurari sociale (SIN) si asigurarea de sanatate.
Ei bine, pentru primul, am primit de la aeroport un formular pe care doar l-am completat si l-a trimis prin fax. Asteptam sa vina cardurile acasa in vreo 3-4 saptamani.
Pentru SIN am fost la guvern. Cladirea se numeste Harry Hays dupa un om de stat din zona. Eu am fost luni ca sa testez terenul. M-am dus frumos la receptie unde m-au intampinat numai zambete. Mi-au cerut pasaportul si m-au rugat sa astept pe un scaun. M-a strigat o functionara dupa vreo 10 minute. Nu mi-a venit sa cred cat de relaxata, binevoitoare si zambareata e. S-a rezolvat totul pe loc, in timp ce mai povesteam una alta si mai glumeam din cand in cand.
Marti, a doua zi, am venit cu Claudia si David de data asta sa isi faca si ei SIN-ul. Daca va ganditi ca luni au fost amabili cu mine din intamplare, va inselati. Si marti erau la fel. Din fericire. S-a rezolvat deasemenea pe loc si foarte repede cu actele.
Ne-a mai ramas sa mergem pentru asigurarile de sanatate. Am ajuns dupa vreo 15-20 de minute de mers pe jos prin downtown.

Radu e serios, iar David se stramba :)

Calgary Tower - o sa il vizitam intr-o zi, dupa ce ne mai asezam putin

Acolo am stat vreo 5-10 minute la coada, dupa care a mai durat cam 15-20 de minute. Gata!

Urmatorul pas: cont in banca. Asta a fost mai dificil. Dar nu din cauza lor, ci pentru ca David s-a plictisit ingrozitor in cele 45-50 de minute petrecute acolo cu un consilier (tot David). Dar s-a rezolvat si asta.

Apoi, pentru ca dupa munca vine si distractia, am plantata "copacei" si ne-a amuzat in parcul din fata primariei:







Acum sa nu credeti cumva ca totul e roz. Eu stau cam in fiecare zi cateva ore la Armata Salvarii, acolo unde lucreaza Dana. Vin fel de fel de oameni care se chinuie sa traiasca. Nu au de niciunele, mananca si dorm in adapostul pus la dispozitie de Armata Salvarii.

Dar sa ne intoarcem la ale noastre. Ca proiecte de viitor avem: cursuri, chirie, gradinita, job.
Momentan cautam programe pentru emigranti sustinute de guvern. Pentru asta trebuie sa facem un dosar cu tot felul de documente. Ne traducem documentele de studii pentru a fi certificata scoala din Romania, eu am dat un test de engleza si maine urmeaza Claudia. Vrem sa intram intr-un program de 8 luni de scoala full-time. Daca n-o fi asta, o sa gasim altele, ca sunt destule. Cel mai greu e sa il alegi pe cel care iti este cel mai bun pentru ce ai nevoie si ce vrei sa faci in continuare.

Pentru chirie am inceput sa ne aruncam ochii pe cateva oferte iar maine o sa mergem cu o prietena, Carmen, sa vedem si o alta zona a orasului (noi stam acum in NV iar maine vedem ceva din SV).


Hai sa va spun ceva despre respect. Am "patit" ieri o intamplare foarte interesanta. Mergeam cu autobuzul 199 (il stiti voi ;) ) si, inainte cu cativa metri de statie, soferul a vazut o pereche de batranei care incercau sa ajunga la timp sa poata urca. Atunci a oprit, chiar daca nu ajunsese in statie si i-a asteptat sa urce. Si asta nu e tot. Soferul nu a pornit autobuzul pana cand cei doi nu s-au asezat pe scaune (pentru ca se miscau mai greu). Si inca ceva: oamenii se saluta cu soferul cand urca si cand coboara si ii multumesc. Foarte dragut.

Atat deocamdata, sa mai am subiecte si pentru urmatorul post :)

Toate bune,
Radu

Micul roman+Mica chinezoaica=OK

Duminica seara a fost in vizita la prietenii prietenilor nostri si prin urmare ne-am imprietenit si noi cu ei ;)

Astfel i-am cunoscut pe Ping si Xiaoui (cred ca asa se scrie...) si pe copiii lor, Emi (4 ani jumate) si Easton (aprox. 9 luni).

Bineinteles ca am facut traditionalul American BBQ pe care l-am asezonat cu 2 feluri de noodles facute de Xiaoui. La final a iesit ceva ameri-chinezesc... destul de bun, as putea spune :)

Inainte si dupa masa David s-a jucat cu Emi: au facut baloane de sapun, s-au dat in leagan, au construit sabii, serpi, coroane de regi si regine din Zoob, castele din cuburi de lemn, au pictat si toate astea fara ca vreunul din ei sa se inteleaga la nivel verbal.

David vorbeste si intelege doar romana. Emi, doar chineza si pe alocuri mai rupe cate un cuvant in engleza. Si cu toate astea, cei doi s-au putut intelege foarte bine prin semne, priviri (nu lua aia, e a mea!) sau gesturi (stai pe loc, vino etc). Nici unul nu a fost frustat ca nu poate comunica cu celalalt in limba natala, ci din contra, au facut tot ce au putut ca sa se inteleaga si sa se distreze. :) Emi a insistat sa stea la masa langa David, iar el a fost mai mult decat entuziasmat sa picteze la sfarsit impreuna cu ea!

So, in the end, copiii se inteleg intre ei, indiferent de nationalitate ori circumstante, mai ales ca au un scop unic: jocul!


Spor la imprietenit!
Claudia