the Tecu family: David si terapia cu catei

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand ma gandesc la dulaii de pe strazile ticsite de masini ale Bucurestiului, cu blana jupuita de luptele de cu o seara inainte si cu coltii scosi ca merele pe tarabele tingancilor din piata, ma infior si ma cutremur mai ceva ca in mijlocul lui Gerar.

Mi-aduc aminte si acum cu "mare drag" de maraielile si schelalaielile de la miezul noptii din spatele blocului , de scrasnetul din dinti si de latratul pe care il mai intalneai cateodata in parc, acolo, chiar la locul de joaca cu copii. O minunatie, nu altceva!

Ajungand si in planuri ne-mioritice, descoperim cu mirare/incantare ca aici nu exista conceptul de "caine al strazii". Fiecare are stapan, e vaccinat si paravaccinat, si are placuta si serie si tot tacamul. Aa! Si nelipsitii saculeti pentru kk, nu de alta, dar daca te prinde ca lasi in urma "productia" potaii, iti da o amenda asa de mare ca a doua oara nu vrei sa mai "uiti". Oricum, fie vorba intre noi, am vazut ffffffff putini "putitori", asa de putini incat, atunci cand mergem in parc, ne descaltam si alergam prin iarba doar in sosete.

Canadienii sunt mari fani de "pets" si cei mai multi opteaza pentru caini (ca de, vorba aia: cainele e cel mai bun prieten al omului). Mananca cu ei, dorm cu ei, se joaca cu ei, imbatranesc odata cu ei si mai ales investesc o groaza de bani in ei! Nu au voie sa ii bata si vai de ei daca se intampla ca patrupedul sa moara din neglijenta lor...

Pana de curand, mie si lui David ne era frica (a se citi "groaza" in cazul meu) de catei, indiferent de talie, rasa, sex sau numar de dinti in gura. Daca avea 4 picioare, latra si venea spre noi ne agatam cu putere de Radu si il impingeam pe el in fata noastra drept "scut uman"! Putea sa fie cel mai dragut si mototol catel, ca noua tot ne era frica!

Odata cu venirea noastra in Canada, am intrat la terapie intensiva si ne-am lecuit de aceasta frica, in proportie de 99% David si 80% eu, mltumita Sarei, "catelusa" gazdelor noastre.

Sara este foarte protectoare, iubitoare si jucausa. Mai este si o mare cersetoare cand vine vorba de mancare si face ochisori de catelus plouat, incat nu ai cum sa nu o ierti daca greseste. S-a atasat foarte mult de David si se plimba peste tot dupa el.

Acum vreo 2 seri am fost cu David, Dana (gazda noastra) si Sara intr-un spatiu verde maaare chiar la cateva case de noi (camp mai pe romaneste). Ne-am intalnit cu inca doi catei, cu are Sara a incercat sa se joace, dar acestia erau foarte "seriosi" asa ca nu a avut sorti de izbanda.

La un moment dat, unul dintre cateii straini s-a apropiat de noi ca sa ne miroasa. Saracu', nici nu a apucat sa isi intinda botul, ca Sara a si sarit la gatul lui, nu care cumva sa se atinga de David al ei! :)) L-a muscat destul de bine si nu s-ar fi oprit daca nu intervenea Dana. Noroc ca respectivul catel era pasnic de felul lui si nu s-a pus la mintea ei, ca altfel cred ca se alegea cu ceva urme, prostuta! :)) Iar pe drumul de intoarcere Sara a stat numai cu ochii pe David, iar cand l-am luat eu in brate s-a cototat pe mine ca sa il dau jos. A refuzat sa mearga inainte cu Dana si traga de lesa ca sa stea langa mine, cu ochii tinta pe David al ei. :))

Ca sa nu mai lungim vorba, faceti cunostinta cu SARA: