marea decolare si mareata aterizare

Iata ca a sosit timpul. Timpul plecarii.

Dupa ce am reusit sa inghesuim in valizele mari, mici si foarte mici, gentute si buzunare peste 170 de kg de haine, jucarii, aparate, amintiri si cate si mai cate, am purces in zori de zi catre aeroport.
Acolo am trimis valizele mari la cala, asa ca ne-am usurat un pic. Am mai schimbat ultimele impresii, sfaturi si urari cu familia, am glumit, am ras dar am strecurat si ceva lacrimi printre toate astea. Despartirea n-a fost usoara (nici nu poti sa te astepti la asa ceva) dar am trecut si peste asta.
Am trecut cu bine si de security si ne-am avantat optimisti si increzatori catre poarta de imbarcare. Ne-am urcat in autobuz si am pornit spre avion.



Evident ca am vazut si "avionul lu' bunicu" (citat dupa David)



Ne-am imbarcat si ne-am ocupat locurile. David, la geam, bineinteles.



Si am vazut...





La scurt timp dupa ce ne-am urcat in avion a inceput intrebarea: "cand vine mancarea?" Autorul: ghici!
Cand am ajuns la Londra a trebuit sa mai trecem de un filtru. Mai drastic de data asta. Toate lumea se si descalta iar noua ne-au veificat si cateva butelcute cu creme, solutie de spalat lentile si altele.
Dupa asta am descins intr-o zona cu multe magazine si restaurante. Pentru ca era deja ora pentru masa, am intrat la intamplare intr-un restaurant: Giraffe.
Acolo ne-am umplut burtile si David s-a jucat cu mascota restaurantului si a desenat(nu va spunem cat a costat, ca picati jos! a, si by the way: maretul "fish and chips" nu e atat de bun pe cat se zice...).



Partea cea mai draguta a fost cand David a vrut sa mai aiba o girafa :D
A fost atat de ambitionat, incat a invatat sa ii ceara chelneritei (Victoria) in engleza. Asa ca a spus singur: "Victoria, I want another giraffe!"... si a mai primit una. Verde.

Pasul urmator a fost sa tragem un pui de somn in aeroport (unii dintre noi). Vorba aia, timpul era prielnic: ploua incet, des, dar mai ales sigur! Totul in jur era ca in poeziile lui Bacovia - gri, gri si iar gri.



In timp ce 2/3 din familia Tecu dormea, restu' de 1/3 facea poze... ca avea si la ce :)



Cand tanti de la microfon a anuntat imbarcarea, ne-am urnit cu mic cu mare spre poarta. EVIDENT ca am stat 30 de minute in avion pentru ca nu puteam sa decolam "din cauza condiitilor meteo". Londra, de...
Cand s-a dat liber, a trebuit sa mai asteptam un pic pentru ca se formase o coada de toata frumusetea pe pista pentru decolare. De avioane, bineinteles! Dupa noi am numarat vreo 10 care stateau "la rand".

Programul a debutat cu: "cand vine masa?", de data asta spus in cor de cei doi gurmanzi ai familiei, spre disperarea membrului numarul 3, care de emotie mancase prea mult la Giraffe!

Am rezistat eroic sa ne uitam fiecare la un film/desen animat, dupa care, 5 din 7 ore ramase le-am DORMIT!

Next stop - Canada!

Dupa aterizare a mai urmat un test: drumul pana la vama. A fost foarte lung. Cred ca am intrat prin partea cea mai departata de vama a aeroportului. Dragut era ca din loc in loc, pe perete, erau afise cu: mai aveti cam 10 minute pana la vama, apoi 5, 4 si tot asa.

Am ajuns in sfarsit si la vama. Dupa hartiuta pe care ne-a facut-o acolo, am mers la Immigration. Acolo am dat de o domnita nu foarte simpatica si nu intr-una din zilele ei bune. Am scapat si de ea. A urmat partea de recuperat bagajele de la cala.

Apoi am iesit din aeroport cu cele 3 carucioare pline de bagaje. La iesire ne asteptau 2 zambete, in spatele carora erau Adi si Dana, gazdele noastre. Ne-au bagat cu tot cu bagaje in masina si am pornit spre casa iar in drum ne-am oprit sa luam pizza pe care o comandasera pentru toate lumea. A fost o alegere super.

Dupa ce am umplut casa cu bagaje si burtile cu pizza, am trecut la orizontala. Foarte binevenita si indelung asteptata:)

To be cotinued...
Claudia & Radu