primii pasi

Iata-ne din nou pe blog!

As vrea sa va impartasesc impresii despre primii pasi (la propriu si la figurat) in Canada.
Pentru ca eu am umblat mai mult prin downtown dupa diverse documente, Claudia a stat cu David acasa (de fapt foarte mult prin parc). I-am insotit si eu de cate ori am putut.

David culegand flori pentru Claudia

David se joaca cu Alex, fiul Danei si al lui Adi, gazdele noastre

Dar hai s-o luam cu inceputul. Cand ajungi in Canada ca imigrant, ai nevoie neaparat si urgent de 3 documente: cardul de rezident permanent, numarul de asigurari sociale (SIN) si asigurarea de sanatate.
Ei bine, pentru primul, am primit de la aeroport un formular pe care doar l-am completat si l-a trimis prin fax. Asteptam sa vina cardurile acasa in vreo 3-4 saptamani.
Pentru SIN am fost la guvern. Cladirea se numeste Harry Hays dupa un om de stat din zona. Eu am fost luni ca sa testez terenul. M-am dus frumos la receptie unde m-au intampinat numai zambete. Mi-au cerut pasaportul si m-au rugat sa astept pe un scaun. M-a strigat o functionara dupa vreo 10 minute. Nu mi-a venit sa cred cat de relaxata, binevoitoare si zambareata e. S-a rezolvat totul pe loc, in timp ce mai povesteam una alta si mai glumeam din cand in cand.
Marti, a doua zi, am venit cu Claudia si David de data asta sa isi faca si ei SIN-ul. Daca va ganditi ca luni au fost amabili cu mine din intamplare, va inselati. Si marti erau la fel. Din fericire. S-a rezolvat deasemenea pe loc si foarte repede cu actele.
Ne-a mai ramas sa mergem pentru asigurarile de sanatate. Am ajuns dupa vreo 15-20 de minute de mers pe jos prin downtown.

Radu e serios, iar David se stramba :)

Calgary Tower - o sa il vizitam intr-o zi, dupa ce ne mai asezam putin

Acolo am stat vreo 5-10 minute la coada, dupa care a mai durat cam 15-20 de minute. Gata!

Urmatorul pas: cont in banca. Asta a fost mai dificil. Dar nu din cauza lor, ci pentru ca David s-a plictisit ingrozitor in cele 45-50 de minute petrecute acolo cu un consilier (tot David). Dar s-a rezolvat si asta.

Apoi, pentru ca dupa munca vine si distractia, am plantata "copacei" si ne-a amuzat in parcul din fata primariei:







Acum sa nu credeti cumva ca totul e roz. Eu stau cam in fiecare zi cateva ore la Armata Salvarii, acolo unde lucreaza Dana. Vin fel de fel de oameni care se chinuie sa traiasca. Nu au de niciunele, mananca si dorm in adapostul pus la dispozitie de Armata Salvarii.

Dar sa ne intoarcem la ale noastre. Ca proiecte de viitor avem: cursuri, chirie, gradinita, job.
Momentan cautam programe pentru emigranti sustinute de guvern. Pentru asta trebuie sa facem un dosar cu tot felul de documente. Ne traducem documentele de studii pentru a fi certificata scoala din Romania, eu am dat un test de engleza si maine urmeaza Claudia. Vrem sa intram intr-un program de 8 luni de scoala full-time. Daca n-o fi asta, o sa gasim altele, ca sunt destule. Cel mai greu e sa il alegi pe cel care iti este cel mai bun pentru ce ai nevoie si ce vrei sa faci in continuare.

Pentru chirie am inceput sa ne aruncam ochii pe cateva oferte iar maine o sa mergem cu o prietena, Carmen, sa vedem si o alta zona a orasului (noi stam acum in NV iar maine vedem ceva din SV).


Hai sa va spun ceva despre respect. Am "patit" ieri o intamplare foarte interesanta. Mergeam cu autobuzul 199 (il stiti voi ;) ) si, inainte cu cativa metri de statie, soferul a vazut o pereche de batranei care incercau sa ajunga la timp sa poata urca. Atunci a oprit, chiar daca nu ajunsese in statie si i-a asteptat sa urce. Si asta nu e tot. Soferul nu a pornit autobuzul pana cand cei doi nu s-au asezat pe scaune (pentru ca se miscau mai greu). Si inca ceva: oamenii se saluta cu soferul cand urca si cand coboara si ii multumesc. Foarte dragut.

Atat deocamdata, sa mai am subiecte si pentru urmatorul post :)

Toate bune,
Radu