Regula sau exceptia?

Dupa cum stiti, ieri am zacut, rapusi fiind de ceva virusi, microbi sau bacterii canadiene. Probabil ca vorbeau engleza si anticorpii nostri doar romana. Azi am "inviat" dupa cina cu antibiotice prescrise de medicii la care am fost.

Aseara, fiindu-mi frig de la temperatura cam ridicata pe care o aveam, dau sa-mi pun pe mine un hanorac de fleece pe care il avusesem la mine si cand am mers la clinica. L-am cautat peste tot. Nimic. Era clar: l-am uitat pe undeva. Am sunat-o repede pe Roxana, in speranta ca l-am lasat la ea in masina. Ghinion. Nu era. Ultima sansa era sa-l fi uitat la clinica in vartejul plecarii de acolo, ca eram "fierbinti" si plictisiti si obositi si...

M-am gandit sa merg azi si poate il gasesc acolo, poate nu l-o fi luat nimeni. Zis si facut. Ca orice roman care se respecta, am plecat pregatit sa-i "infrunt" si sa le dovedesc celor de acolo ca e hanoracul MEU. Am luat cu mine hanoracul Claudiei, care e identic cu al meu, mai putin culoarea si, evident, marimea. Ma gandeam ca poate nu or intelege "aia" ce le zic eu in romgleza, poate nu ma cred si pot sa le arat ca e aceeasi marca, m-am gandit chiar si la ceva fotografii in care eu port mandru hanoracul. Am ajuns la clinica si m-am protapit la receptie. Eram foarte "important". Scot hanoracul din rucsac si il tin mai sub tejghea, asteptand momentul potrivit pentru "ta-dam!" iata "dovada". N-am avut noroc. Tipul de la receptie a fost mai rapid decat mine. Inainte sa termin eu de spus ce si cum, a intins el mana sub tejghea si a scos hanoracul MEU. Era impaturit frumos si gata pregatit de plecare. Cred ca si cel de la receptie stia ca o sa vina cineva dupa el. Vreau sa va spun ca hanoracul avea prins de el o hartie pe care era scris chiar si numele meu, adresa si telefonul. Cred ca daca mai intarziam 5 minute il trimiteau prin posta. Glumesc. Nici chiar asa, dar nu m-ar mira. Nu de alta, dar posta este deschisa si duminica.

Cam asa e pe aici. Nimeni nu se atinge de nimic ce nu al lui. Asta daca e canadian. Claudia a vorbit la telefon cu Roxana, care i-a povestit cateva intamplari de genul asta. Spre exemplu, mama Roxanei vine in fiecare an in Canada si sta cateva luni bune. Intr-un an si-a pierdut bratara de aur pe strada. A gasit-o in acelasi loc 3 (trei) zile mai tarziu. O sa spuneti ca e o intamplare, ca poate n-a vazut-o nimeni. Dar ce spuneti de asta: o doamna a mers cu trenul de la Crowfoot la Somerset (de la un capat de linie la altul, calatorie care dureaza peste o ora). Cand a ajuns la destinatie, si-a dat seama ca si-a uitat geanta cu toate actele si banii in statia de unde plecase. A vorbit cu cine era de serviciu in Somerset, i-a explicat ce s-a intamplat si persoana respectiva a luat legatura cu cei din Crowfoot. Cei din urma au gasit geanta neatinsa, in statie. Au dat-o mecanicului urmatorului tren si acesta a predat-o doamnei in cauza, care astepta in Somerset. Asta cum suna? Tot o"intamplare", nu? Din fericire, asta e regula, nu exceptia.

Pana la urmatoarea intamplare,

Radu